Obturații cu materiale compozite

model studiu dentar

Ce sunt cariile? De ce ajungem să avem carii?

Cariile sunt, exact cum sugerează numele, cavități în masa dintelui, cauzate de slăbirea acestuia. Uneori caria se poate identifica prin culoarea maro închis sau gri a zonei din proximitatea cavității.

Principalele vinovate pentru apariția cariilor sunt anumite tipuri de bacterii din gură. Ele reprezintă placa bacteriană care, în contact cu carbohidrații și cu zaharurile din alimente, determină formarea unui mediu acid care dizolvă smalțul dinților. Dacă acidul reușește să dizolve smalțul dintelui, acesta este expus: nu rămâne decât stratul de dentină care este mai puțin rezistent, lăsând să se formeze caria. În acest punct, caria înaintează rapid pătrunzând adânc în dinte.

De ce avem nevoie de obturații?

Plombele sunt necesare în tratarea cariilor deoarece, în lipsa lor, degradarea dintelui va continua până la nerv, ceea ce poate fi extrem de dureros. Aceasta poate duce la afecțiuni și mai grave, cum ar fi infecțiile și abcesele.

Materialul pentru obturații se folosește și pentru repararea unei obturații mai vechi care s-a uzat sau pentru a reface un dinte ciobit.

Amânând tratarea dintelui cariat riscați, pe lângă durere și disconfort, pierderea acestuia. Cu cât amânați mai mult, cu atât procesul devine mai dificil, implicând intervenția pe canalele radiculare pentru salvarea dintelui. Operațiunea va fi de mai lungă durată și mult mai costisitoare. Pe scurt, trebuie să acționați cât mai repede.

Obturații cu materiale compozite

Materialele compozite sunt soluția cea mai potrivită pentru obținerea unor nuanțe precise care se potrivesc cu dintele. Aceste materiale sunt în momentul de față cele mai populare pentru că pot imita culoarea dintelui, fiind în același timp foarte rezistente.

După curățarea cariei se aplică un gel de curățare, apoi o soluție adezivă și, în cele din urmă, materialul compozit pentru obturație. Materialul compozit se întărește la lumina albastră de intensitate mare. Durează numai 10-20 de secunde.

După obturare și întărirea materialului compozit, se verifică dacă plomba are forma și aspectul dorit. În acest moment se fac eventualele ajustări.

Care sunt așteptările cu privire la noile obturații cu materiale compozite?

Dacă obturația se face după procedura standard, în mod obișnuit pacientul resimte un anumit grad de disconfort, fie legat de anestezie, fie de dinte în sine. Pentru a reduce aceste neplăceri, puteți urma sfatul medicului stomatolog luând un analgezic comun, care se eliberează fără rețetă, de exemplu ibuprofen. Dacă simptomele persistă va trebui să consultați stomatologul.

Uneori caria este foarte adâncă, până aproape de nerv. În aceste cazuri este posibil ca nervul să fie deja infectat cu bacterii. Chiar dacă dintele a fost obturat, mai există încă posibilitatea ca problema să nu fie rezolvată până când nu se face tratamentul corespunzător prin intervenția pe canal – singura posibilitate de a reduce disconfortul.

De asemenea, aceste obturații cu materiale compozite își pot schimba culoarea în timp și se pot desprinde de pe dinte.

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz