Coroana dentară din porțelan

Pe măsură ce înaintați în vârstă, și dantura îmbătrânește. Dinții se deteriorează de la carii, obturații, traume sau chiar de la mestecat. Coroana dentară aderă la suprafața dintelui slăbit, protejându-l de fracturi și de alte deteriorări. Coroana de porțelan poate avea rolul de a înlocui un dinte decolorat sau diform sau de a proteja un dinte la care s-a făcut o intervenție pe canal. Coroana dentară de porțelan este uneori necesară pentru a înlocui o coroană mai veche sau deteriorată.

Toate coroanele de porțelan sunt de regulă considerate alegerea ideală din punct de vedere estetic pentru că imită culoarea și aspectul dinților. Porțelanul folosit în ziua de azi este tot mai performant: există materiale de ceramică noi, cum ar fi zirconiul și empress 2 care rezistă mult mai bine la presiunea exercitată în timp ce mestecăm.

Tratamentul pe bază de coroană dentară

În mod normal este nevoie de mai multe vizite pentru a finaliza o asemenea lucrare. La prima vizită, dentistul dumneavoastră va pregăti dintele dându-i o formă care să susțină coroana. Apoi se ia amprenta bontului și se fixează o coroană provizorie pentru a proteja dintele pregătit. Această amprentă se trimite la un laborator dentar unde va fi turnată coroana definitivă.

La următoarele vizite se adaptează si se fixează coroana permanentă. Dacă aceasta se potrivește și are formă și culoare satisfăcătoare, medicul stomatolog o va cimenta.

Care sunt așteptările după tratamentul pe bază de coroană dentară din porțelan?

În mod obișnuit, după finalizarea lucrării, pacientul resimte câteva zile un anumit grad de disconfort, durere ușoară în timp ce mestecă sau o sensibilitate crescută la variațiile de temperatură. Dacă o coroană dentară cimentată recent se simte prea înaltă sau aveți impresia că mușcătura este viciată, va trebui să consultați stomatologul.

Igiena coroanei dentare

Vă rugăm să rețineți că durata de rezistență a unei coroane dentare depinde în mare măsură de materialele folosite, dar și de igiena orală, dieta și starea de sănătate a dinților de suport și a gingiilor. Este important să mențineți sănătatea întregii danturi printr-un periaj susținut și folosirea adecvată a aței dentare.

Prețuri ale clinicii IVORY pentru serviciile medicale din această categorie

Prețurile de mai jos sunt afișate în timp real, fiind prețurile practicate astăzi în clinică.
Denumire serviciu medicalDetaliiPreț RON
Coroana metalo-ceramica pe suport metalic Cr-Co total fizionomicaper dinte900
Coroana ceramica pe suport zirconiuper dinte1500
Coroana ceramica integral ceramica (Emax)per dinte1550
Coroana metalo-ceramica aliaj nobil (cu materialul clientului) la cerereper dinte900
Puteți consulta lista completă de prețuri la: https://ivory.dentfix.ro/lista-preturi/

97
Lasă un răspuns

Clinica IVORY - Dentfix menționează faptul că orice indicație oferită prin intermediul comentariilor pe acest site nu trebuie considerată opinie medicală autorizată. Pentru a primi o opinie medicală autorizată este obligatoriu să vă prezentați personal la medicul dumneavoastră care vă poate consulta clinic conform procedurilor reglementate legal. Puteți urma sugestiile din secțiunea următoare numai pe propria răspundere.

avatar
38 Fire de discuție
59 Răspunsuri
0 Abonați
 
Cel mai discutat comentariu
Cea mai aprinsă discuție
42 Autori comentarii
ClaudiaOanaRichardSelenaRichard Vencu Autori comentarii recente

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

cele mai noi cele mai vechi cele mai votate
Claudia
Vizitator
Claudia

Buna ziua, as dorii sa stiu si eu pt un dinte( canin), care avea partea din spate plombata si care sa rupt de la baza gingiei si partea din fata ce este recomandat ?! Un implant sau o reconstructie cu pivot? Multumesc

Oana
Membru
Oana

Bună ziua! Am avut probleme cu dantura încă din fragedă copilărie, dar în ultimii ani am mers frecvent la stomatolog și am intervenit unde s-a putut. Am plombe aproape la toți dinții și îi îngrijesc cât de bine pot. Merg la detartraj și nu am avut probleme până nu demult. În timp mi s-a retras gingia, dar am ținut-o cât de cât sub control urmând sfatul medicilor care m-au văzut. În ultima vreme am mi-am dorit să îmbunătățesc ceva, din cauza faptului că dinții nu arată chiar cum mi-aș dori eu, plombele de la cei de jos sunt mai vechi… Citiți mai departe »

Selena
Membru
Selena

Bună ziua! Mi-am făcut o lucrare dentară metalo-ceramica pentru trei dinți acum ceva vreme de care sunt mulțumită.Acum câteva zile am făcut o alta de același fel pentru patru dinți ,dar pentru aceasta am ceva îndoieli că nu ar fi materialul cerut.Nu are luciul primei lucrări iar materialul este mat și rugos( nu scârțâie când îl atingi cu unghia). Lucrarea este lipită provizoriu , i-am spus medicului temerea mea iar acesta m-a asigurat că este ceramică dar poate tehnicianul nu a șlefuit-o bine și de aceia nu are luciul. E posibil așa ceva? Eu bănuiesc că ar fi compozit sau… Citiți mai departe »

Selena
Membru
Selena

Va mulțumesc mult, așa voi face!

Alexandra
Vizitator
Alexandra

Bună ziua,
Me-am pus 4 coronița dentare pe modelele de jos. E normal sa am dureri persistente ale gingiilor . Ma dor cam tare si sunt inflamate. Sunt eu mai sensibilă? Cand master simt putin ca ma doare e nornal. Trebuie scos nervi?

Eduard
Vizitator
Eduard

Buna ziua am o intrebare am facut 5 implanturi pe partes De jos sunt unici dinti joc si o masea ..cum este nai Bine as pun dinti prin cimentare sau insurubare ?? Coroana este formats din 12 dinti plus o masea care este a mea dinti sunt de portelan …metal ceramic

Andrei
Membru
Andrei

Buna ziua! De 2 luni mi-a fost cimentata o lucrare dentara pt partea de jos,10 dinti,printre care si un pivot pus acum multi ani. Nu am avut nicio probl cu el pana acum cateva zile cand a inceput sa ma doara f rau,la cald,rece… Cum se poate rezolva probl? Lucrarea trebuie data jos sau se poate face tratament si asa? E normal sa doara un pivot dupa aprox 2 ani? Multumesc!!!

Radu ionela
Membru
Radu ionela

Buna ziua. Am si eu nevoie de un sfat in legatura cu coroanele dentare. De curand am fost la medic si am decis sa imi pun coroane pe locurile unde mi-au fost extrase masele, insa citind mai mult si documentandu-ma nu stiu daca este cea mai buna idee. Cat de mult imi vor fi afectate maselele pe care se pune coroana? Oare nu merita riscul, imi voi pierde maselele de langa locul in care m-i se va pune coroana. Multumesc.

Mazilu
Vizitator
Mazilu

Buna ziua am18ani si am paradontoza mi sa ridicat gingiia de pe toti dinti si au inceput sa se carieze mam hotarat si vreau sami pun coroana dentara de portelan cati bani costa. Si coroana insemnand toti dinti din stanga la dreapta sau numai cativa dinti

cristian
Vizitator
cristian

pai paradontoza se trateaza faci un detartraj in primul rand apoi gingiile incep sa isi revina incet incet dai cu lacalut si o sa fie ok in principiu

Ionut Cristian
Membru
Ionut Cristian

Buna seara ! Am si eu o problema. Curand mi s-a cimentat provizoriu o coronita pe un pivot si am niste dureri cand mestec pe maseaua respectica. Ma puteti ajuta cu niste sfaturi? Durerile nu le am decat atunci cand mestec pe masea si nu sunt foarte mari.

carmen kamah
Vizitator
carmen kamah

Sa va fie ziua buna! Am o mare problema .Am pierdut toti dintii din fata,am facut implanturi si lucrare metalo-ceramica pe implant,la o clinica din Constanta.Intr-un an si jumatate au fost patru coroane pt ca toate au fost gresite.inclusiv actuala,pusa provizoriu de o saptamana si din care caninul s-a spart de la jumatate.Ce sa fac? Sunt implanturile in pericol?

Georgiana Roxana
Vizitator
Georgiana Roxana

Bună dimineața. În luna iulie mi-am pus o coroana la un dinte de sus… Toate bune și frumoase pana acum 3 zile. Ma doare foarte tare la atingere,nu pot mesteca pe acea parte. Care ar fi cauzele și ce ma sfătuiți? Menționez ca atunci când i-au ceva de durere,ma lasă însă la atigere tot doare. Mulțumesc

Maria Farcas
Vizitator
Maria Farcas

Buna ziua, incerc sa deslusesc misterul pe cont propriu. Am o lucrare recenta (inca nu este lipita definitiv) la 4 dinti devitalizati din fata, Cu lucrarea provizorie di acrilat m-am simtit ft bine. de cand mi-a fost pusa cea de zirconiu am inceput sa simt o presiune , mai intai pe in dinte, iar acum mai rar si pe un altul. d na doctor nu gaseste explicatii.Este normal sa am astfel de senzatii?

Alina Bocancea
Membru

Am făcut o lucrare pe partea de sus a danturii. Mi se par foarte mari dinții. Mai pot face ceva? Încă nu mi-au fost cimentați dinții.

Aurelian Puscasu
Vizitator
Aurelian Puscasu

Salut am 19 ani si as dori sa stiu daca e necesara o anumita varsta pentru coroana dentara sau la vreo una din tipurile de coroane.

Bogdan Adrian
Vizitator
Bogdan Adrian

Buna ziua ,
acum 1 an am pus o coroana la o masea, in primele 2 zile am avut o senzatie ca este prea inalta , cateva zile mai tarziu senzatia a disparut si am observat ca partea din interior este putin mai inauntru decat partea din exterior , nu stiu daca asa a fost tot timpul dar de curand am observat ca se simte o presiune la apasare pe dintele respectiv, mentionez ca nu ma deranjeaza la mancat, nu se misca deloc , doar daca apas putin pe dinte. Intrebarea mea este daca este normal acest lucru .Multumesc

cioraneanu
Vizitator
cioraneanu

buna ziua, va solicit si eu cu o intrebare …sau mai multe. As dori sa incep o lucrare si anume sa- mi pun coronite pe incisivii si caninii superiori si incisivii inferiori. Premolarii arata bine, sunt sanatosi, la fel si caninii inferiori, dar sunt inestetici din cauza nuantei galbui pe care au primit-o in timp, iar la un zambet, bineinteles, ca va fi vizibila diferenta de nuanta Ar fi cazul sa-i slefuiesc si pe acestia sau s-ar remedia diferenta de nuanta printr-o albire profesionala? Mentionez ca eu imi doresc o nuanta cat mai alba si naturala. Coronitele din ceramica integrala… Citiți mai departe »

Aurica
Vizitator
Aurica

Buna seara! In data de 16-06-2016 m-am operat la un dinte de sus sa-mi scoata puroiu si mi-au spus ca trebuie sa-mi pun o coroana,dar nu mi-au zis cand ar trebui sa merg sa-mi pun aceea coroana. La cat timp dupa operatie se pune aceea coroana? Multumesc!

Anca
Vizitator
Anca

Buna ziua,

Am o lucrare cimentata definitiv, care s-a dovedit a fi prea inalta, drept urmare ma incomodeaza atunci cand mananc, la mestecat, etc. Intrebarea mea este: daca lucrarea este cimentata definitiv, se mai poate face ceva pentru a fi ajustata la inaltimea potrivita? Multumesc.

Narcisa
Vizitator
Narcisa

buna ziua. se poate ajusta / pili in interior/ sa se mai reduca dintr-o coronita din zirconiu?
am o coronita la un dinte de sus. dintii de jos imi bat in coronita in interior. si nu pot tine gura ok inchisa, sa se uneasca maselele bine. multumesc. e montata de cateva zile coronita.

Cristian
Vizitator
Cristian

Salutari,
Pentru o lunga perioada de timp mi-am neglijat igiena dentara si as dori sa imi fac o lucrare completa. As vrea sa stiu la ce suma s-ar ajunge o lucrare pe baza de portelan? Dar una pe baza de zirconiu?

Sabin
Vizitator
Sabin

Buna ziua,
Ce tipuri de coroane recomandați pentru implanturi in zona molarilor?

Marinp
Vizitator
Marinp

Ma numesc marin.am nevoie de o punte cu 6 unitati,am. 4dinti lipsa in partea stinga sup
de la dintele lateral pina la ultimul molar
As vreao punte din portelan pe Cr-Mo
Cit ma costa si daca va fi destul de rezistenta
fara implant la mijloc?
Daca pot reduce puntea de la 6 unitati la 5?respecte si multumiri

laura
Vizitator
laura

Buna ziua, am 4 dintii devitalizati si as dori sa le pun coroana ceramica estetic .N am problème cu dintii doar ça as dori sa fie mai fs ca au inceput sa se ingalbeneasca .As dori sfatul dumneavoastra din punct de vedere al résistent ei ldintelui

Elena
Vizitator
Elena

Buna ziua! Am o lucrare de ceramica la patru “dinti” (doi lipsa si 2 cu nerv, partea de sus, ultimii patru) de aproximativ 1,5 luni. Inca nu m-am acomodat cu aceasta, am senzatia de mai mare pe lateral. De cateva zile ma doare maxilarul. Este posibil sa fie de la aceasta lucrare dentara, este prea grea?

Anca
Vizitator
Anca

Buna ziua! Acum 3 ani mi-am pus o coronita pe stift la un incisiv lateral, arcada superioara. Am avut si o rezectie. Acum trebuie sa fac o lucrare de ceramica pe zirconiu, care sa cuprinda si acest incisiv. Ce durata de viata are un asemenea dinte? Merita introdus in lucrare?

vali
Vizitator
vali

Dragii mei am o mare problema cu o proteza de portelan formata din 14 dinti, pentru partea de jos a gurii: 1. Nu pot sa-mi misc partea de jos a gurii fara sa am durere de aprox. 6 luni de zile, e un fel de tragere pe toata partea dintilor, adica proteza de portelan cred ca e prea ingusta, dar eu nu am cunostinte sa explic cauza, va spun ce simt. Adica cand incerc sa deschid gura simt toti dintii trasi, i-am spus dentistului din prima zi de cand mi-a pus, dar el mi-a zis ca or sa se obisnuiasca… Citiți mai departe »

suliap
Vizitator
suliap

Buna ziua , am si eu o problema cu un dinte imbracat cu portelan , acum 3 ani mi-a pilit dintele vechi si mia pus peste un portelan .. nam avut probleme pana acum 2 zile cand a inceput sa ma doara .. la atingere ma doare rau … dintele nu se misca si gingia pare a fi rosie .. ce pot face in acest caz . Multumesc

popa ana
Vizitator
popa ana

Bună ziua, aș avea o întrebare adresată unui cadru medical: este normal să percep o punte dentară drept corp străin ( gen bomboană deranjantă pe obraz) chiar și după 1 săptămîna de la fixare? Este o practică curentă ca instalarea unei punți să fie fa cuta în pas unic (fără provizorat, fără posibilitate de a mai regla disconfortul)? Resimt puntea înaltă și nu mi s-au oferit opțiuni de ajustare. Practic am un porțelan pe 4 elemente cu schelet metalic, ce au fost cimentate direct pe bonturi, fără posibilitate de ajustare. Astăzi mi s a piit cu freza dentară o zonă… Citiți mai departe »

Matei Jana
Vizitator
Matei Jana

am corane dentare din portelan pe implanturi dentare care mi-au crapat, una dupa 3luni de la montare si mi-a fost inlocuita si inca una dupa un an si 2-3 luni pe care medicul stomatolog nu a vrut sa mi-o mai inlocuiasca spunand ca forta de masticatie a mea este foarte mare si nu rezista coroanele. Mentionez ca nu am mancat alimente dure ca: alune, nuci, paine prajita, covrigei crocanti, ridichi, si altele asemanatoare. Va rog sa imi spuneti daca este normal.

Alina
Vizitator
Alina

Buna ziua ! Am o problema cu incisivul lateral de pe arcada de sus , nu este pe aceiasi linie cu toti dintii , nu a avut loc sa creasca si este bagat in spate ( dintele e sanatos ) . Am fost la un medic stomatolog si mi-a zis ca se poate rezolva cu aparat fix sau se poate pili si imbraca ( ma gandesc ca se referea la aceasta coroana ) . As vrea sa stiu daca se poate pune aceasta coroana ? Prin aceasta metoda e nevoie stricarea si celor doi dinti din parti ? ( Ma… Citiți mai departe »

Carmen
Vizitator
Carmen

Bună ziua! Ar fi prea devreme să-mi fac o asemenea coroana la 17 ani, menționând faptul ca medicul meu dentist in loc sa-mi trateze dinții, i-a distrus..arată foarte inestetic, iar in viitor o sa am nevoie ca dantura sa-mi fie cat de cat Ok!

Pintilie Aliana
Vizitator
Pintilie Aliana

am fost la medicul stomatolog sa imi faca o evaluare cam cat m-ar costa lucrarea si mi-a zis ca numai o coronita din portelan costa 400 lei si m-ar ajunge toata lucrarea cam 8000 lei mi se pare cam scump..este adevarat ca lucrarea din portelan se ingreuneaza?va multumesc

Adina Fulea
Vizitator

Pretul mentionat nu este mare. Lucrarea metalo-ceramica (banuim ca despre aceasta este vorba) este mai grea decat dintii naturali echivalenti. Exista si lucrari usoare – acril pe titan – dar acesta sunt cu mult mai scumpe.

Stefania
Vizitator
Stefania

cat costa coroana dentara din portelan pe dinte pentru toate vizitele, in total?

monica
Vizitator
monica

Buna ziua,m-ar interesa cat costa toata parte de sus a dintilor pusa…bineinteles sunt si dinti lipsa dar in spate si in fata sunt dinti…iar cooana aceasta sa fie de portelan….sau in fata de portelan si in spate tot dintr-un material alb…m-ar interesa sa stiu ,ca sa stiu de cati bani am nevoie….

Adina Fulea
Vizitator

Buna ziua. Tratamentele pot fi foarte diferite de la un pacient la altul. Pentru o oferta concreta avem nevoie sa studiem o radiografie panoramica recenta, pe care o puteti trimite prin email.

Stanescu Sebastian
Vizitator
Stanescu Sebastian

buna ziua.am o problema legata de o lucrare din ceramica la 4dinti stanga spate jos ultimele.mi se aduna f.multa mancare pe exteriorul lor.ce as putea face va rog daca puteti sa-mi dati un sfat.

Adina Fulea
Vizitator

Este greu sa ne dam seama doar din ce scrieti. Ar fi bine sa veniti la o consultatie sa verificam situatia.

Pintilie Aliana
Vizitator
Pintilie Aliana

Buna ziua!!zilele acestea am fost la medicul stomatolog si mi-a scos maseaua de minte si ma doare maseaua de langa..are vreo legatura una cu cealalta?

Adina Fulea
Vizitator

Dacă măseaua de minte impacta măseaua de lângă ea este normal să aveți reacții. Dacă durerea persistă mergeți din nou la medic să descopere care este problema.

camelia
Vizitator
camelia

Buna!Am o lucrare din portelan de o saptamana cimentata definitiv!problema e ca nu a intrat la toti dintii sub gingie,si ma cam deranjeaza,e inestetic!!!Intrebarea mea este:se poate face ceva pt.a umplea spatiul care e de vreo cca 2 mm.? Va multumesc!

Adina Fulea
Vizitator

Buna ziua, in principiu se fac mai multe cimentari provizorii pentru a detecta astfel de situatii si a le remedia pana la definitivarea lucrarii. Cred ca cea mai buna optiune este sa va intoarceti la medicul dumneavoastra cu aceasta solicitare. Varianta mai scumpa ar fi sa refaceti complet lucrarea dar nu merita sa porniti pe acest drum pana nu epuizati celelalte variante.

claudia
Vizitator
claudia

buna! exact aceeasi problema am si eu.acum o saptamana mi-au fost cimentati definitiv lucrarea…..si au aparut problemele….pe partea interna exista spatiu intre lucrare si dinti….apoi la incisivii de sus am o sensibilitate (au fost devitalizati) parca m-ar arde (o senzatie ciudata) stomatologul zice ca trebuie sa ma obisnuiesc dar nu cred ca asta e motivul…..mi se pare prea stransa lucrarea ce as putea sa fac? rabdare sau sa-l strezez ppe medic? multumesc anticipat

Adina Fulea
Vizitator

Intotdeauna este mai bine sa comunicati cu medicul decat sa treceti cu vederea problemele. Daca nu aveti incredere in raspunsurile sale este bine sa solicitati si o a doua opinie de la un alt medic.

MAGDALENA STEFAN
Vizitator
MAGDALENA STEFAN

ma intereseaza cu aproximatie durata unei astfel de interventii.

Adina Fulea
Vizitator

Durata este de aproximativ 10 zile, funcție de încărcarea laboratorului

Hahui Ionut Valentin
Vizitator
Hahui Ionut Valentin

Buna ziua !Am o intrebare , mi-am pus o coronita din portelan la una din maselele din partea de jos si cred ca i-a sarit portelanul de pe o portiune din masea…si a ramas doar acel metal. Se poate intampla asta , pe viitor exista riscul sa se desprinda in contiunare portelan?
Va multumesc mult !