Ce este transplantarea dentară

transplantarea dentara

Există și situația în care dintele transplantat să fie plasat în alveola altui pacient, intervenția fiind cunoscută drept heterotransplant.

Cel mai adesea se efectuează proceduri de autotransplant, situații în care pacientului i se ia un dinte sănătos pentru a fi plasat într-o zonă a cavității bucale în care pacientul are mai multă nevoie de el. La rândul lor, aceste operații presupun frecvent transplantarea molarilor de minte în locul molarului 1 și în locul celui de-al doilea molar. Mai pot fi transplantați și premolarii superiori, în locul unor canini, dar și dinții care au erupt mai departe decât locul în care ar fi trebuit să fie poziționați în mod normal.

Înainte de intervenție, medicul trebuie să se asigure că dintele transplantat este unul sănătos. Pacientul trebuie să aibă o foarte bună igienă a cavității bucale. Pot fi solicitate de către medicul stomatolog și teste de urină și analize de sânge, dar și alte investigații medicale, în funcție de fiecare pacient în parte. La unele persoane care urmează să fie supuse intervenției de transplantare dentară poate să fie nevoie de tratament endodontic, pentru a fi evitate inflamațiile. Radiografiile dentare sunt obligatorii.

Cum se realizează intervenția

Intervenția chirurgicală are loc sub anestezie locală, pentru ca pacientul să nu simtă durere. Medicul extrage mai întâi dintele care urmează să fie transplantat, procedură în urma căreia trebuie să fie păstrate ligamentele parodontale. După ce a fost extras dintele trebuie să fie plasat într-un timp cât mai scurt în noua sa alveolă, care în prealabil a fost foarte bine curățată cu ser fiziologic. După ce a fost fixat dintele, medicul trebuie să verifice dacă ocluzia este corectă, după care se va trece la imobilizarea dintelui. Pacientul se va prezenta apoi la cabinetul stomatologic la control ori de câte ori îi va spune medicul stomatolog.

Ce trebuie să faci după operație

În primele 24 de ore de la procedură trebuie să eviți să îți clătești gura, să fumezi și să consumi alimente tari. După ce trece această perioadă, te poți spăla pe dinți folosind o periuță cu peri moi și îți poți clăti gura cu apă călduță, sărată, la câteva ore. Mănâncă alimente moi timp de câteva zile de la procedură. Medicul poate să prescrie antibiotice, pentru a evita infecțiile.

Când nu se poate efectua transplantarea dentară

După intervenția de transplantare este posibil să apară complicații ( sângerare excesivă, infecție), un grad mai ridicat de risc având persoanele care suferă de obezitate, fumătorii, persoanele cu vârstă înaintată, persoanele care au sistemul imunitar slăbit, cei care au probleme cu ficatul.

Este important de știut că operația de transplantare este interzisă în cazul persoanelor care suferă de următoarele afecțiuni tuberculoză, cancer, diabet de tip I sau boli ale sângelui.

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

wpDiscuz