Metode de îndreptare a dinților

aparat dentar

În cazul în care ai dinții strâmbi, aceștia trebuie îndreptați, pentru ca dantura să devină impecabilă, astfel încât să ai un zâmbet frumos.

Medicul stomatolog alege metoda de îndreptare a dinților, ținând cont de mai mulți factori. Astfel, tratamentul ortodontic va avea cele mai bune rezultate.

Îndreptarea dinților se poate face la orice vârstă, nu numai în copilărie, după cum spune un mit care circulă destul de des printre pacienți.

Ce metode de îndreptare poți folosi

Aparatele dentare

Aparatele dentare sunt cele mai utilizate pentru a căpăta o dantură dreaptă. Acestea sunt însă de mai multe feluri, ținând cont că medicina a evoluat foarte mult. Astfel, medicul ortodont poate recomanda aparate dentare de la cele clasice, fixe, până la cele invizibile, care se fixează în spatele dinților. Există, de asemenea și opțiunea unor aparate de îndreptare a danturii de contenție și mobile.

Fiecare dintre aceste aparate aduc avantaje, dar au și dezavantaje, de aceea decizia alegerii unui aparat dentar trebuie să țină cont de toate aceste lucruri.

Aparatul invizibil Invisalign

O soluție pentru cei cărora nu le plac aparatele dentare clasice, solutia o poate reprezenta aparatul dentar Invisalign.

Alinierea dinților se face cu ajutorul unor elemente din plastic transparent. Poate fi folosit atât pe timpul zilei,cât și pe timpul nopții.

Remodelarea dentară

O altă metodă dovedită de îndreptare a dinților este remodelarea dentară. Este o tehnică folosită de medicii ortodonți nu numai pentru a schimba forma dintelui, ci și lungimea acestuia. Se șlefuiește suprafața dintelui cu ajutorul unui aparat special, după care se aplică un strat de porțelan. Astfel, dinții nu numai că vor fi dreptți, dar vor avea și un aspect sănătos, vor fi mai albi și strălucitori. După o astfel de procedură este importantă respectarea unei igiene orale corespunzătoare, care presupune periajul dentar de cel puțin două ori pe zi.

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

wpDiscuz