Medicamentele și cariile dentare

carie dentara

Nu ai avut niciodată probleme cu dinții sau cele cu care te-ai confruntat au fost minore, însă de la o vreme ai constatat că ai carii sau probleme cu gingiile?

După o anumită vârstă însă, în special după  60 de ani, pastilele administrate pentru tratarea unor afecțiuni care nu au legătură cu sănătatea orală pot să influențeze apariția unor probleme stomatologice. Astfel, există peste 500 de medicamente fabricate la nivel mondial, care pot avea drept efect secundar apariția unor probleme cu dantura.

Poate fi vorba despre pastilele administrate pe termen lung pentru tratarea alergiilor, astmului, hipertensiunii arteriale, contra durerii, depresiei, maladiei Parkinson ori contra bolii Alzheimer. De aceea, este important să îi spui medicului stomatolog despre tratamentele pe care le urmezi.

De exemplu, potrivit unei cercetări publicate în Journal of Clinical Pediatric Dentistry , s-a ajuns la concluzia porivit căreia copiii astmatici au un risc mai mare de carii, din cauza unor medicamente sub formă de sirop contra acestei boli.

Specialistul îți poate face recomandări pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor care pot apărea, de la sindromul gurii uscate, până la prevenirea cariilor.

Sfaturi de care să ții cont

Pentru a reduce din efectele reacțiilor adverse ale medicamentelor, există câteva măsuri pe care le poți lua:

  • folosește  hidratante orale, cum ar fi un spray sau apa de gura;
  • vorbește cu medicul, pentru a schimba medicamentele sau pentru a scădea doza;
  • bea mai multă apă, căci cavitatea bucală are nevoie de hidratare constantă;
  • poți mesteca gumă fără zahăr sau poți apela la bomboane, pentru a stimula producția de salivă;
  • poți să aplezi la sigilarea dentară;
  • evită alimentele și băuturile care irită gura uscată, precum cafeaua, alcoolul, băuturile răcoritoare carbogazoase și sucurile de fructe acide.

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

wpDiscuz