Modalităţi de tratare a cariilor dentare

plombe sau obturatii dentare

Cariile dentare reprezintă cea mai des întâlnită afecțiune stomatologică a românilor, afectând un procent mai mare de 70% din populație, conform unui studiu recent.

Cariile dentare apar pe fondul unei igiene precare a cavității orale, dar și din cauza consumului exagerat de dulciuri și de băuturi acidulate. Predispuse la apariția cariilor sunt și persoanele care suferă de diabet, cei care fac abuz de alcool, fumătorii și cei care fac radioterapie.

Metode de tratament

Pentru stadiul incipient al cariilor dentare medicul poate aplica un gel care să conțină fluor, pentru a proteja mai bine zona. Acest gel întărește smalțul, astfel încât bacteriile să nu mai poată pătrundă spre interiorul dintelui și să ducă la formarea altor carii.

Tratamentele pentru carii dentare aflate în stadiu avansat includ plombele, coroanele dentare, abraziunea dentară și tratamentele de canal.

Plombele, care sunt cunoscute și sub denumirea de obturații dentare, pot fi din amalgam, dar și din rășini de compozite, care au culoarea dintelui. În cazul în care cariile sunt profunde, iar dintele este slăbit, atunci este nevoie de o coroană dentară. Materialele din care se confecționează o coroană dentară sunt porțelanul și zirconiul.

Un alt tratament recomandat în cazul cariilor dentare este obturația de canal. Această metodă este necesară atunci când este afectat nervul dintelui, care se află în pulpa dentară. În toate aceste situații medicul folosește anestezie, pentru ca pacientul să nu simtă în niciun fel durerea. O altă opțiune de tratament este implantul dentar.

Cum previi apariția cariilor

Apariția carilor dentare poate fi prevenită printr-o  igienă riguroasă a cavității bucale. Astfel, este vorba despre un periaj dentar, de trei ori pe zi, cât și despre folosirea aței dentare și a unei ape de gură. Toate aceste soluții ajută la îndepărtarea plăcii bacteriene, responsabilă de formarea cariilor dentare. De asemenea, mergi la un control stomatologic cel puțin o dată pe an și încearcă să consumi cât mai puține dulciuri, fructe care conțin acizi, cât și băuturi acidulate.

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz