Efectele suzetei asupra danturii

caria de biberon

Unul dintre obiceiurile controversate, despre care se spune că influențează dentiția copiilor, mai ales a dinților din față, este folosirea suzetei.

Contrar tendințelor generale, potrivit unui studiu efectuat de către reprezentanții Academy of General Dentistry’s (AGD), din SUA, există și aspecte pozitive care rezultă din purtarea suzetei. În primul rând, îi ajută pe cei mici să doarmă mai bine, fiind de ajutor în eliminarea stărilor de neliniște și de agitație care apar la unii bebeluși.

În orice caz, dincolo de aspectele pozitive, părinții trebuie să fie conștienți de efectele negative ale suzetei. Astfel, este important ca un copil să nu mai folosească suzeta după vârsta de doi ani, căci pot apărea probleme în ceea ce privește creșterea și alinierea dinților. Până la vârsta de doi ani problemele de aliniere incorectă a dinților pot fi corectate în termen de șase luni de când copilul nu mai primește suzeta.

În cazul în care dentiția unui copil care a trecut de vârsta de doi ani este afectată de suzetă, acest lucru se poate corecta în urma folosirii unui aparat dentar.

Suzeta favorizează otita

Există, de asemenea, o asociere între apariția otitei la bebeluși și folosirea suzetei. Folosirea acestora crește riscul dezvoltării otitei cu 50%. Oamenii de stiinta spun ca atunci cand sug din suzeta se deschide orificiul trompei lui Eustachio, ceea ce facilitează accesul secrețiilor dinspre gât spre urechea medie. Bacteriile care se găsesc în aceste secrețiii sunt de vină pentru apariția infecțiilor.

Nu este ușor pentru un părinte să îl determine pe cel mic să renunțe la folosirea tetinei, însă nu este imposibil, căci există mai multe metode la care se poate apela. Astfel, suzeta poate fi stropită cu puțin oțet din mere. Dacă ai un copil care a trecut de vârsta de doi ani și nu renunță la suzetă, dă-i exemplu pe micuții care au reușit să facă acest lucru. Ai grijă să nu lași copilul să se plictisească, pentru că există cazuri în care cei mici apelează la tetină din plictiseală.

Sfaturi utile, astfel încât să reduci efectele nedorite ale suzetei:

  • tetinele ar trebui folosite doar înainte de ora de culcare a micuțului, astfel încât să îl ajute să adoarmă.
  • spală suzeta de fiecare dată după ce copilul o folosește.
  • aruncă suzeta dacă este uzată, pentru că există riscul să se desprindă bucăți din aceasta, pe care cel mic le poate înghiți.
Etichetat cu 

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz