Tehnologie de printare a dinților

dentist

Problemele stomatologice pot fi combătute mult mai ușor, pe măsură ce știința avansează cu pași repezi.

Tehnologiile de printare 3 D efectuate cu ajutorul roboților au început să fie folosite în cabinetele stomatologice, astfel încât procedurile dentare să devină mult mai rapide, mai precise și mai ușor de suportat de către pacient. Deocamdată, aceste tehnici se află la început de drum.

Astfel, prin tehnica de printare 3 D este înlocuită metoda clasică de realizare a dintelui cu ajutorul unui technician dentar. Iar timpul de realizare a unei lucrări dentare este mult mai scurt decât în cazul variantei clasice de tratament.

Cum funcționează un astfel de sistem

Astfel, medicul va scana dintele care urmează să fie prelucrat, iar apoi, în loc de amprentare, acesta va fi printat. Dintele va fi gata în timp ce pacientul așteaptă în scaunul medicului stomatolog.

Tot prin această tehnică dinții vor putea fi remodelați, astfel încât cel care apelează la o astfel de procedură să aibă un zâmbet perfect. Materialele care vor fi folosite pentru realizarea danturii sunt biocompatibile, astfel încât să nu existe riscul ca pacientul să respingă lucrarea.

Medicul fotografiaza cavitatea bucală a pacientului, apoi, în funcție de poziția și forma dinților este realizat un dinte tridimensional. De asemenea, cu ajutorul acestei tehnici se poate realiza și o coroană dentară sau o punte dentară

O echipă de cercetători de la Universitatea din Groningen a reușit, anul trecut să realizeze un dinte, printat 3D, care este capabil să distrugă microbii înainte ca aceștia să dăuneze danturii, potrivit newscientist.com. Conform testelor efectuate, materialul a reușit să distrugă bacteria Streptococcus mutans, responsabilă de apariția cariilor dentare, în procent de 99%.

Materialul din care este confecționat un astfel de dinte, un plastic antimicrobian, nu este nociv și nu afectează sănătatea oamenilor, spun oamenii de știință. Ei speră că această tehnică va fi folosită în curând în cabinetele stomatologice, fiind un produs medical cu nenumărate beneficii.

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz