Cum tratezi cariile dentare

carie dentara

Caria dentară reprezintă pierderea țesututului dentar , astfel încât se formează o gaură în dinte sau în măsea. În funcție de gravitatea cariei dentare, există mai multe metode de tratament.

În ceea ce privește factorii care pot duce la apariția cariilor dentare, aceștia pot fi igiena dentară deficitară, alimentația, fumatul, dar și unele afecțiuni, precum refluxul gastroesofagian.

Tratamentele cu fluor

Cariile incipiente, care încă nu au format o gaură în dinte, pot fi tratate prin fluorizare. Florul va stopa procesul de cariere a dintelui. Este foarte important ca după fluorizare pacientul să respecte cu strictețe toate indicațiile medicului stomatolog. Medicul are nevoie doar de câteva minute pentru a aplica fluorul, care poate fi lichid, sub forma unui gel sau lac.

Plomba dentară

În momentul în care apare o gaură în stratul dentar, atunci medicul recurge la plomba dentară. Este principalul tratament recomandat în cazul cariilor. Mai întâi medicul curăță zona afectată de caria dentară, apoi aici va pune o plombă. Plombele dentare pot fi realizate din amalgam, din rășini de compozite, din porțelan, din combinații ale mai multor materiale ori din ionomeri de sticlă.

De asemenea, medicul poate să apeleze și la inlay și onlay dentar, când dintele este afectat de o carie superficială. În afară de amalgamul dentar, toate celelate material folosite pentru plombare au culoare dintelui natural.

Tratament de canal

O altă metodă pentru a elimina această problemă sunt tratamentele de canal, care se recomandă în situații în care caria este avansată. Medicul stomatolog va face acest tratament sub anestezie locală. Tratamentul presupune înlăturarea nervului dintelui. Apoi medicul va curăța pulpa dentară afectată. Poate fi nevoie și de aplicarea unor antibiotice pe canalul dentar, pentru a înlătura orice urmă de infecție.

Coroanele dentare

Tot în situația în care caria dentară este avansată, se poate apela chiar și la o coroană dentară. Aceasta va reconstrui perfect aspectul inițial al dintelui sau al măselei afectate de caria dentară.

Coroana dentară înlocuiește întreaga coroană naturală a dintelui și poate fi din porțelan sau din zirconiu.

Este foarte important ca o carie dentară să nu fie lăsată netratată, pentru apreveni apariția complicațiilor, precum abcesul dentar, infecțiile gingiei și ale osului. Complicațiile pot duce chiar și la pierderea dintelui afectat de carie.

Etichetat cu 

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz