De ce se îngălbenesc dinții

albirea dintilor

Smalțul dinților se poate îngălbeni uniform sau pot apărea doar pete, pe anumite porțiuni ale dintelui, care pot fi în diferite nuanțe de galben, dar și maronii sau gri. Cunoscute și drept colorații dentare, petele de pe dinți pot avea mai multe cauze. Iată care pot fi acestea, în afară de factorul genetic:

Igiena orală deficitară

În primul rând, o igienă deficitară a cavității bucale poate să ducă la colorarea dinților, pentru că favorizează formarea plăcii dentare. Astfel, smalțul dinților capătă o culoare gălbuie, din cauza unui periaj incorect sau care nu este efectut cu regularitate. De asemenea, această problemă poate apărea și fiindcă nu este folosită ața dentară, care poate să curețe zonele unde perii periuței de dinți, oricât sunt de fini, nu au acces.

Unele alimente

Știai că unele alimente pot duce, în timp, la colorarea dinților? Este vorba despre băuturile care au un conținut ridicat de cofeină, precum cafeaua și unele sortimente de ceai, precum ceaiul negru. De asemenea, vinul, ciocolata și alimentele care au un conținut bogat de acizi, precum citricele, pot contribui la apariția colorațiilor dentare. Fumatul este, de asemenea, o cauză importantă a acestei probleme stomatologice. Fumătorii se confruntă mai ales cu îngălbenirea dinților din față, iar acest lucru poate apărea în ciuda unei igiene dentare riguroase.

Înaintarea în vârstă

Pe măsură ce îmbătrănim, acest lucru se reflectă și în structura dinților. Aceștia pot rămne puternici și viguroși, însă din cauză că smalțul se subțiază, dentina devine mult mai vizibilă. Culoarea naturală a dentinei este galbenul.

Administrarea unor medicamente

Persoanele care urmează anumite tratamente se pot confrunta cu apariția petelor pe dinți. Astfel, unele antibiotice, precum tetraciclina și doxacilina pot duce la schimbarea aspectului dinților, mai ales dacă sunt administrate copiilor de până la opt ani. Totodată, medicamentele antihistaminice dar și cele luate pentru tratarea hipertensiunii arteriale pot avea efecte similare asupra danturii.

Chimioterapia și radioterapia pot și ele să afecteze coloritul danturii. Și unele tratamente stomatologice, precum obturația de canal,poate face ca dintele să își piardă aspectul natural și să capete o culoare gri sau gălbuie.

Fluorul în exces

Știai că și fluorul în exces, care se gășește în apa de băut, cât și în unele paste de dinți, poate duce, de asemenea, la apariția colorațiilor dentare? De aceea, este recomandat să nu faci exces de apă bogată în fluor, de suplimente și de pastă de dinți care conțin această substanță.

Etichetat cu 

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz