Anodonția

stomatologie copii

Anodonția este o boală genetică, manifestată în forma sa absolută extrem de rar. Aceasta poate presupune absența congenitală a tuturor dinților (provizorii sau permanenți) și este diagnosticată abia după scurgerea perioadei de erupție a danturii permanente. În general, anodonția este o manifestare a unui sindrom și arareori apare ca afecțiune de sine stătătoare.

Anodonția: factori declanșatori

Deși cauzele anodonției nu sunt foarte clare, s-ar părea că factorii care influențează absența totală sau parțială a danturii sunt de natură genetică sau de mediu și se manifestă în perioada odontogenezei. Din punct de vedere genetic, o serie de afecțiuni ale mamei – infecția cu Candida, virusul rubeolic etc. -, dar și vârsta acesteia, numărul de sarcini, cât și greutatea copilului la naștere ar putea juca un rol în generarea anodonției.

Cât despre factorii de mediu, o influență ar putea avea expunerea la radiații, alergeni, dioxine etc. Aceștia acționează asupra celulelor embrionare riscând să ducă la instalarea anodonției.

În general, anodonția se asociază displaziilor ectodermale, manifestându-se ca fenomen independent extrem de rar. Displaziile ectodermale sunt afecțiuni genetice caracterizate de existența unor anomalii la nivelul a cel puțin două structuri ectodermale – dinții, glandele sudoripare, degetele, unghiile etc.

Anodonția: tipuri

Anodonția completă, caracterizată prin absența tuturor dinților, este foarte rară. Mai frecvent, apar cazuri de hipondonție și oligodonție. Hipodonția implică absența a 1 până la 6 dinți, în timp ce oligodonția se traduce prin lipsa unui număr mai mare de 6 dinți.

Anodonția poate fi clasificată și în două subtipuri: redusă și întinsă. În primul caz, este vorba despre absența a 1-2 dinți de pe o hemiarcadă, cel de-al doilea vizând absența unui număr mai mare de doi dinți (inclusiv absența totală).

Anodonția: tratament

Anodonția, indiferent de forma pe care o ia, necesită tratament de specialitate. În lipsa acestuia, pacientul se poate confrunta cu consecințe severe, precum înfundarea buzelor, micșorarea etajului facial inferior, afectarea masticației, deglutiției și a funcției fonetice, instalarea tulburărilor de ocluzie, tulburărilor psihice, afectarea vieții sociale ș.a.m.d.

Ca opțiuni de tratament, trebuie avută în vedere situația fiecărui pacient în parte, extinderea anodonției și potențialele complicații/malformații/afecțiuni subiacente. Intervențiile sunt complexe și, de regulă, implică conlucrarea mai multor discipline: implantologie, chirurgie, protetică, ortodonție etc.

Tratamentul trebuie aplicat cât mai timpuriu pentru cele mai mari șanse de reușită.

Etichetat cu 

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz