Implantul dentar: o scurtă istorie

Lobby clinica IVORY

Istoria implantului dentar datează de mii de ani, chiar dacă tehnica, forma și materialele utilizate în implantologia modernă se datorează, în mare parte, lui Per-Ingvar Brånemark. În mod surprinzător, s-a dovedit că strămoșii noștri, din perioada vechilor egipteni, chinezi și chiar și mayași, au testat tehnica implantului dentar, utilizând o varietate de materiale și punând bazele tehnicii folosite astăzi.

Implantul dentar în antichitate

Au fost descoperite vestigii arheologice potrivit cărora primele încercări de înlocuire a dinților pierduți datează de acum 4000 de ani în China, respectiv 2000 de ani pe teritoriul Egiptului de astăzi. Materialele folosite variau de la bucăți de rădăcină de bambus la metale prețioase, sculptate pentru a lua forma dinților. Au fost identificate până și rămășițe de implanturi dentare realizate din fildeș sau scoică, așa cum este cazul femeii mayașe (datând din anul 600 î.e.n.), descoperite în Honduras în 1931, a cărei mandibulă includea trei incisivi înlocuiți cu bucăți de scoică, sculptate în formă de dinți. Și mai interesant este faptul că, mulțumită creșterii osoase remarcate în jurul acestor implanturi primitive, s-a constatat că acestea nu serveau doar unor scopuri estetice, fiind și funcționale!

Evoluția implantului dentar modern

Dacă, undeva în secolul al 18-lea, se practica extracția dentară de la tinerii săraci pentru ca respectivii dinți naturali să fie, apoi, implantați celor de viță nobilă și regală (această metodă a fost îndelung criticată însă, din cauza insuccesului general și a bolilor transmise, între care tuberculoza), ulterior implanturile au evoluat (deși materialul era utilizat și în antichitate) spre metale prețioase, ca aurul și platina, fără prea mare succes.

În 1906, a fost introdus implantul din aliaj iridiu-platină sub formă de os, ce ar putea fi considerat prototipul implanturilor dentare de astăzi. Ulterior, în anii 30 ai secolului trecut, s-au dezvoltat aliaje precum cobalt-crom-molibden, cunoscut sub denumirea de Vitallium, care au orientat implantologia într-o nouă direcție. În 1937, la Universitatea Harvard, Strock a reușit primul implant subperiostal, obținut dintr-un aliaj iridiu-platină, testând mai tarziu implanturi din Vitallium și documentând efectele acestora.

În 1965, Brånemark a reușit inserarea primului implant din titaniu într-un voluntar uman, după ani de cercetări și teste asupra animalelor, fiind cel care a denumit procesul de aderență titaniu-osos „osteointegrare”. Prototipul acestui implant, primul cu filet, fusese conceput încă din 1952.

Din anii 70, au fost dezvoltate o serie de materiale din care au început să fie realizate implanturile dentare, de la carbon la porțelan, sticle bioactive și oxid de aluminiu. De asemenea, tot în această perioadă au început să fie testate și multiple variante de forme pentru acestea.

Astăzi, implanturile dentare vin sub formă de șuruburi cu laturi paralele, respectiv conice, montate imediat dupa extracția dentară sau ulterior, după vindecarea osoasă. Cât despre materiale, în prezent, cel mai des folosit material rămâne titaniul, deși zirconiul ar putea reprezenta viitorul în domeniul implantologiei.

Etichetat cu 

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz