4 tipuri de alimente care favorizează albirea dinților

Lobby clinica IVORY

Albirea profesională a dinților, efectuată în cabinetul medicului stomatolog, oferă rezultate pe termen lung atunci când cel care solicită acest tip de serviciu ia, la rândul său, măsurile adecvate pentru a menține sănătatea și culoarea impecabilă a danturii. Între aceste măsuri se înscrie consumul alimentelor potrivite, care contribuie atât la albirea dentară, cât și la menținerea acestei culori.

Mass-media este ticsită cu avertismente cu privire la alimentele care distrug dinții. Din fericire, deși o mulțime de produse alimentare contribuie la deteriorarea accelerată a danturii, alegerile în deplină cunoștință de cauză pot îndrepta atenția către acele alimente care favorizează sănătatea dinților și păstrarea albului imaculat, ba chiar și recăpătarea acestuia, atunci când este cazul.

Alături de o igienă orală riguroasă, aceste obiceiuri alimentare, benefice danturii, te vor ajuta să ai zâmbetul superb pe care ți-l dorești. Iată care sunt patru dintre alimentele cu efect de albire la nivel dentar:

Carnea

Carnea este benefică sănătății dentare din două perspective: pe de-o parte, procesul de masticație favorizează o mai bună igienă a dinților și contribuie la întărirea osoasă, iar pe de altă parte, conține fosfor și calciu, două ingrediente esențiale pentru dinți puternici și mereu albi. Tipurile de carne recomandate? Cea de vită și de pește, cu precădere, completată de pui și curcan.

Brânza

Brânza și, per total, lactatele sunt bogate în acid lactic care protejează dantura de procesele carioase. Consumul acestor alimente creste pH-ul cavității orale (peste 5.5), adaugă o barieră de protecție la suprafața dinților și, în plus, favorizează secreția salivară abundentă. În plus, lactatele conțin și cantități însemnate de calciu și fosfor, prețioase la rândul lor pentru menținerea albului dinților și a sănătății orale.

Fructele

Anumite fructe sunt considerate alimente miraculoase pentru dantură: merele, căpșunele, fructele kiwi, citricele și ananasul contribuie la albirea dinților și ajută la menținerea unui mediu optim sănătății dentare. Merele, de pildă, “șterg” resturile alimentare, igienizând eficient dinții, în timp ce portocalele, căpșunele și fructele kiwi sunt astringente și bogate în vitamina C, astfel că împiedică aderarea bacteriilor nocive pe suprafața dinților și albesc dantura. Cât despre ananas, acest fruct elimină petele dentare.

Legumele

La fel ca în cazul fructelor, există o selecție de legume numai bune pentru menținerea sănătății orale. Printre acestea se numără cele bogate în vitamina A, precum morcovii și dolveacul, care ajută la formarea smalțului dentar. Alte recomandări includ țelina și conopida, care favorizează secreția salivară.

Etichetat cu 

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz