Laserul dentar

laser dentar

Laserul dentar a fost introdus în practica stomatologică în urmă cu aproximativ 30 de ani și a produs inovații remarcabile în tratamentele specifice. Rapid și eficient, tratamentul cu laser dentar l-ar putea înlocui, pe viitor, pe cel tradițional cu freză.

Introducerea laserului în domeniul medicinei stomatologice a însemnat trecerea de la proceduri adesea invazive, dureroase și costisitoare la unele minim invazive, de multe ori complet nedureroase și, pe termen lung, mai puțin solicitante din punct de vedere financiar. Date fiind multiplele arii de utilizare a laserului dentar în stomatologie, acest tratament eficace este îmbunătățit constant, în beneficiul pacienților.

Utilizările tratamentului cu laser dentar

Laserul dentar, ce folosește tehnologia emisiilor de lumină, este inclus în numeroase intervenții de natură stomatologicp. Printre cele mai comune se numără:

  • identificarea cariilor;
  • preparația dinților în vederea obturațiilor;
  • obturații dentare;
  • gingivectomie și gingivoplastie;
  • albirea dinților;
  • tratarea bolii parodontale (dezinfectarea pungilor parodontale, închiderea pungilor parodontale după tratament etc.);
  • detartraj;
  • îndepărtarea chisturilor, tumorilor, aftelor, leziunilor herpetice, creșterilor gingivale etc.;
  • regenerarea nervilor dentari;
  • frenectomie și frenoplastie etc.

Tipuri de lasere dentare

Există diferite tipuri de lasere dentare, diversitatea lor fiind generată de variația gradului de absorbție a emisiilor luminoase. Astfel, laserele dentare, fie că sunt destinate tratamentului țesuturilor moi sau dure, pot emite radiații luminoase de diferite lungimi de undă, diversele afecțiuni stomatologice necesitând astfel intervenții adaptate în functie de gradul de absorbție a emisiilor de lumină.

Ținând cont de această categorisire, laserele dentare pot fi grupate astfel:

  • lasere dentare cu diode și Neodymium YAG (Nd: YAG) – eficiente la nivelul pigmenților tisulari, vaselor de sange si tesuturilor inflamate;
  • lasere dentare cu dioxid de carbon – elimină apa la nivel celular și tisular și dezinfectează;
  • lasere dentare Erbiu – au radiații luminoase foarte scurte și elimină apa din straturile superioare.

Beneficiile tratamentului cu laser dentar

Tratamentul cu laser dentar, oricare ar fi tipul acestuia și zona în care este aplicat, prezintă o mulțime de beneficii, comparativ cu tratamentele tradiționale stomatologice:

  • este puțin invaziv;
  • reduce sângerarea;
  • nu necesită suturi (în cazul unor proceduri specifice);
  • nu necesită anestezie (idem);
  • contribuie la regenerarea mai rapidă a țesuturilor afectate;
  • este sigur atât în cazul copiilor, cât și în cel al femeilor însărcinate;
  • sterilizează câmpul operator, reducând considerabil riscul infecțiilor și inflamațiilor postoperatorii;
  • este un tratament foarte precis.
Etichetat cu 

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz