Bondingul dentar

determinarea culorii

Bondingul reprezintă o procedură din estetica dentară prin care la suprafața dintelui se aplică rășini compozite cu scop reparator, aceste substanțe imitând aspectul dintelui natural.

Bondingul dentar este o procedură curentă în stomatologie și implică folosirea de lumini ultraviolete sau laser care ajută la fixarea materialului compozit aplicat anterior. Este o procedură cosmetică puțin costisitoare, în contextul unei eficacități ridicate.

Utilizarea bondingului în estetica dentară

Bondingul dentar este un proces la care se recurge în situații precise. Între acestea se înscriu:

  • repararea dinților ciobiți, rupți, decolorați sau afectați de carii;
  • eliminarea spațiilor interdentare (strungărețe etc.);
  • modificarea formei naturale a dinților;
  • creșterea dimensiunii dinților;
  • ca înlocuitor pentru procedurile de obturație de amalgam;
  • protejarea zonelor expuse ale rădăcinilor dentare în cazul retracției gingivale.

Tipuri de bonding dentar

Există două tipuri majore de bonding dentar: direct și indirect. Bondingul direct implică în totalitate intervenția medicului stomatolog care are rolul de a modela cât mai estetic cu putință materialul compozit fizionomic. Acest amestec se aplică pe suprafața dintelui, după care este sculptat cu ajutorul unei freze speciale, șlefuit și în cele din urmă modelat. Procedura de bonding direct nu implică necesitatea realizării unui mulaj în prealabil.

Cât despre bondingul indirect, acesta implică intervenția tehnicianului dentar. În vederea aplicării ulterioare a unei coroane sau a unei fațete dentare, este necesară realizarea unui mulaj, nu înainte ca zona de lucru să fie șlefuită și pregatită pentru aplicarea coroanei/fateței finale.

După ambele tipuri de bonding, nu este exclus ca dintele asupra căruia s-a intervenit să fie sensibil o perioadă.

Îngrijirea post bonding dentar

Materialul compozit nu trebuie expus riscului de pătare în decurs de aproximativ 48 de ore de la efectuarea procedurii de bonding. În acest sens, se recomandă evitarea băuturilor și a alimentelor care pot păta, precum ceaiurile verzi și negre, cafeaua, vinul roșu etc. Totodată, se recomandă și evitarea fumatului.

După scurgerea celor 48 de ore, se revine la îngrijirea standard a danturii, cu periaj de cel puțin 2 ori pe zi și vizite regulate la medicul stomatolog pentru curățarea dinților.

Avantajele și dezavantajele bondingului dentar

Bondingul dentar este o procedură cu multiple avantaje, între care cele mai importante vizează eficiența acestuia din punct de vedere estetic, cât și costurile reduse. De asemenea, este un procedeu rapid și nedureros și nu necesită anestezie decât în cazuri precise.

Cu toate acestea, materialele folosite la bondingul dentar sunt mai puțin rezistente la pete și mai puțin durabile prin comparație cu fațetele ori coroanele dentare.

Etichetat cu 

Lasă un răspuns

2 Comentarii la "Bondingul dentar"

avatar
Sortare după:   cele mai noi | cele mai vechi | cele mai votate
Alexandrina
Vizitator

Suna bine, mai ales ca sufar de bruxism. Cat costa?

wpDiscuz