Efectele bruxismului asupra implanturilor dentare

solutii stomatologice

Bruxismul sau scrășnitul din dinți în timpul somnului poate duce la deteriorarea danturii în timp și chiar la pierderea dinților. Obiceiul neplăcut și dăunător poate avea însă efecte și asupra implanturilor dentare, motiv pentru care este important să fie diagnosticat și tratat la timp.

Diagnosticat adesea doar atunci când simptomele au devenit grave, iar medicul stomatolog observă abrazarea dinților în timp, bruxismul este un factor de risc suplimentar în cazul implanturilor dentare, iar efectele sale negative par a fi în principal de natură mecanică.

Efectele bruxismului: complicații biologice

Implanturile dentare nu sunt imune la presiunile și stresul cauzat de scrășnitul din dinți în timpul somnului, dar cele mai multe studii de specialitate nu au găsit o legătura directă între bruxism și complicațiile biologice.

Cum sa compari implanturile dentareAfectarea mobilității implantului și problemele osoase se numără printre complicțiile care nu au o legătură cauzală directă față de bruxism. Concluzia aparține Centrului Național de Informații despre Biotehnologie (NCBI) din SUA. Din numărul total de 14 lucrări științifice care au căutat o legătură între acest tip de complicații și bruxism, 8 au avut rezultate neconcludente, iar 6 au demonstrat că nu există o legătură directă între scrâșnitul din dinți și aceste probleme.

Efectele bruxismului: complicații mecanice

Situația este însă diferită în cazul complicațiilor mecanice care pot fi cauzate de bruxism. Printre acestea se numără diferite probleme și complicații ale componentelor și structurilor folosite pentru implanturile dentare.

Un număr total de 4 studii științifice din totalul de 7 analizate a demonstrat o cauzalitate directă între bruxism și complicațiile mecanice ale implanturilor dentare. Acestea nu sunt afectate de calitatea lucrărilor. În schimb, presiunea la care sunt supuse prin bruxism poate cauza alte probleme, care necesită tratamente suplimentare.

Posibilități de tratament pentru bruxism

Folosirea unei gutiere în timpul somnului este cel mai simplu mod de a atenua efectele negative ale bruxismului. Accesoriul este util mai ales după efectuarea lucrărilor de implant dentar, pentru a elimina orice risc al unor complicații.

Tratamentele naturiste pe baza unor plante calmante sunt o altă opțiune ușor de utilizat, dar în cazurile mai grave poate fi necesar un tratament medicamentos pe bază de neuroleptice.

Etichetat cu 

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz