Vitroceramică cu nanocristale

nanotehnologie

Materialele comune utilizate în protetica dentară tind să se uzeze mai mult sau mai puțin în același fel ca dantura naturală. Potrivit unui studiu publicat în revista online Journal of Biomedical Materials Research, o echipă de cercetători din Germania a dezvoltat un material interesant: o sticlă ceramică pe bază de nanocristale.

Ce sunt nanocristalele?

Un nanocristal este un nanomaterial dintr-o structură cristalină unică, cu una sau mai multe dimensiuni egale sau mai mici de 1 micrometru. O nanoparticulă este foarte mică (între 100 și 1 nanometru) și se comportă ca o unitate de sine stătătoare. Nu toate nanoparticulele pot fi numite nanocristale; nanocristalele sunt particule cu un singur domeniu sau cristale unice care au dimensiunea specificată mai sus.

Rezistență sporită

Conform oamenilor de știință, structura substanței create pare să aibă rezistență sporită în comparație cu ceramica folosită în mod obișnuit la fabricarea protezelor, ceea ce o face ca vitroceramica cu nanocristale să fie o opțiune foarte tentantă și fericită pentru aplicații în stomatologie. Aceste materiale (oxidul de aluminiu, oxidul de magneziu și oxidul de silicon) au aplicații în alte industrii (filtrele folosite în procesul de obținere a combustibilelor diesel, fabricarea panourilor solare, optică și electronică). Stomatologia pare să fie următorul domeniu în listă.

Estetică superioară

Din punct de vedere estetic, structurile nanocristaline sunt capabile să ofere rezultate superioare, mimând transparența naturală a dinților. Rezultatul este obținut printr-un proces chimic complicat la temperaturi foarte mari. În absența nanocristalelor materialul tinde să devină opac atunci când se întărește, pentru că în urma procesului de cristalizare substanța dispersează lumina. Nanocristalele rezolvă această problemă printr-un artificiu extrem de simplu: fiind foarte mici, acestea nu dispersează lumina în același fel ca ceramica obișnuită folosită în lucrările de protetică dentară.

Experimente și implementarea teoriei

Până acum nu există implementări ale tehnologiei materialelor cu structură nanocristalină în stomatologie; totuși, chimiștii germani sunt foarte optimiști cu privire la posibila punere în practică a acestei tehnologii în aplicații de protetică dentară și în domeniul biomedicinii dentare. Se pare că în câțiva ani pacienții vor putea beneficia de lucrări de protetică dentară pe bază de vitroceramică.

Etichetat cu 

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz