Ortodonție și igienă dentară. Folosirea aței dentare

ata dentara

Menținerea unei igiene dentare riguroase în timpul tratamentelor ortodontice este esențială. În caz contrar, pacientul riscă să-și strice dantura mai mult decât o repară. Regulile de dietă și igienă pentru pacientul purtător de aparat dentar sunt mai stricte decât pentru alți pacienți. Acesta întâmpină în plus diverse dificultăți, care solicită adesea utilizarea unor unelte speciale de menținere a igienei: periuțe interdentale, periuțe cu unele fire mai lungi decât altele, periuțe foarte moi etc. În fine, pe lângă periajul care trebuie efectuat mai des și mai temeinic decât de obicei, pacientul cu aparat dentar întâmpină dificultăți în timpul folosirii aței dentare. Aceasta trebuie introdusă cumva printre aparat și dinți și plimbată cu atenție pentru a nu afecta poziția și integritatea aparatului. Cel mai adesea, pacienții se plâng de dificultățile pe care le întâmpină atunci când trebuie să treacă firul pe sub aparat, pentru că firul nu este suficient de rigid și pacientului îi lipsește îndemânarea.

Trecerea firului printre gingie și aparat

Există dispozitive speciale care vă ajută să folosiți ața dentară mai eficient în cazul în care purtați aparat ortodontic.

  1. Firul în formă de ac de cusut. De exemplu, există filamente din material plastic flexibil, în formă de laț sau de ureche de ac. Treceți firul de ață dentară prin acest ochi, exact cum ați băga ața în ac. Introduceți capătul filamentului pe sub aparat și trageți ușor până reușiți să poziționați ața. Firește, vă puteți descurca și fără acest filament, introducând ața direct, dar unii pacienți găsesc această procedură dificilă și enervantă, mai ales cu degetele umede.
  2. Ață dentară cu vârful rigid. Există pe piață ață dentară special concepută pentru utilizatorii de aparat dentar, care are unul dintre capete rigid pentru a putea fi mai ușor de introdus pe sub sârma aparatului. Aceasta este de obicei gata tăiată și nu trebuie desfăcută de pe o rolă, așa cum procedăm cu ața dentară obișnuită. Aceasta este mai comodă și mai rapidă decât filamentul în formă de ac de cusut.
Etichetat cu 

Lasă un răspuns

Fii primul care comentează!

avatar
wpDiscuz