Calciul și dinții în timpul alăptării

sarcina si calciul

În timpul sarcinii și, apoi, al alăptării, procentajul de calciu din corpul mamei scade. Se estimează că, în medie, mama transferă fătului între 2 și 3 % din totalul de calciu din corp (aproximativ 25-35 de grame). Acest factor duce la un deficit major ce se prelungește cu fiecare lună de alăptare.

Chiar dacă sistemul endocrin are metode de adaptare la noua situație fiziologică (crește conservarea renală a calciului, fără risc de hipercalciurie și, de asemenea, se intensifică absorbția intestinală de calciu) pot apărea probleme pe termen lung, dintre care cea mai frecventă este osteoporoza sau predispoziția la osteoporoză a mamelor care au ajuns la menopauză.

Există astfel posibilitatea crescută ca mama să aibă probleme stomatologice atât în timpul sarcinii și al alăptării, cât și imediat după. Dacă o serie de tratamente nu se pot efectua pe parcursul acestor două perioade (nu sunt recomandate anesteziile, îndepărtarea obturațiilor în a căror compoziție s-a folosit mercur, anumite tipuri de raze etc.), ele pot fi realizate după înțărcare.

Iată câteva dintre problemele comune cu care se confruntă proaspetele mame:

  • masa osoasă își pierde din densitate și rezistență;
  • reacții inflamatorii acute în țesuturile periodontale;
  • dezlipirea epiteliului gingival care, împreună cu o dietă cariogenă, poate duce la pierderea obturațiilor;
  • calciul din țesutul dentar nu se metabolizează (mamele nu vor pierde dinți, cum spune un mit comun, din cauza sarcinii), dar aportul de calciu către aceste țesuturi poate fi afectat.

Există însă soluții de prevenire și de ameliorare ale acestor simptome:

  • Cantitate adecvată de alimente bogate în calciu (lapte și derivate din lapte, fructe, țelină, spanac, tofu, fasole, mazăre etc.);
  • Suplimente de calciu (urmărite de medic, mai puțin în perioada sarcinii și obligatoriu pe perioada alăptării, întrucât pierderea zilnică de calciu prin lapte este de aproximativ 300 mg/zi), la care se adaugă pentru fixare și împotriva rahitismului copilului vitamina D3, cu atât mai mult dacă mama nu se expune la soare;
  • Eliminarea din obiceiurile zilnice a alcoolului, țigărilor și diminuarea semnificativă a cafelei și a produselor cu cacao.
  • Alimente moi și igienă orală impecabilă pentru reducerea la minim a problemelor gingivale.
Etichetat cu 

Lasă un răspuns

3 Comentarii la "Calciul și dinții în timpul alăptării"

avatar
Sortare după:   cele mai noi | cele mai vechi | cele mai votate
nanu mihaela
Vizitator

Buna sunt Mihaela am avut lucrare pe masele si sub lucrare mi s a facut puroi la molar si premolar.dupa ce mi a dat dr.lucrarea jos a constatat ca mi se misca amândouă măselele.acum iau augmentin si pe canale îmi pune calciu cu iod ca sa le întărească.credeti ca mai pot fi salvate?se vede si pe film pungi de puroi pe premolar si dr zice ca mi a mâncat din os.Credeti ca se mai reface?am 32 ani.multumesc

eliana
Vizitator

Laptele nu m-a incantat niciodata pentru ca ma cam baloneaza. Imediat ce am ramas insarcinata am inceput sa beau lapte, nu din cauza ca asa e bine, sau asa ar trebui ci pentru ca imi era pofta, corpul il cerea. Nici urma de balonare. In timpul alaptarii s-a mentinut acest apetit ciudat totusi din punctul meu de vedere.
Asa am devenit fan lapte de pasare, mmmm o bunatate

wpDiscuz